Aproape câștigătoare, întotdeauna învinsă: de 62 de ori pe locul doi!** Povestea emoționanță a campioanei la medalii de argint

Aproape câștigătoare, întotdeauna învinsă: de 62 de ori pe locul doi!** Povestea emoționanță a campioanei la medalii de argint
  • Publicat:
  • Actualizat:

Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, „clișeul” este o expresie banalizată din cauza repetării ei excesive. De câte ori nu a trebuit să zâmbim larg și să dăm din cap aproape automat la expresii precum «O să fie bine» sau «Viața merge înainte», precum și la alte variațiuni ale acestora? Că o vrem sau nu, ne lovim de clișee în aproape fiecare secundă a existenței noastre, fie în calitate de transmițători, fie de emițători. E de preferat aruncarea unui «După ploaie vine soare» decât un ajutor palpabil. Iar în unele cazuri, e tot ce poți spune. Când discutăm despre clișee, plasăm sportivii într-o categorie specială: «Important e să participi», «Ai reușit, continuă! N-ai reușit, continuă!», spun la unison oamenii care stau pe lângă ei. Psihologii spun că numai astfel poate un sportiv să nu arunce prosopul la primul eșec. Spus cum și când trebuie, conceptul își pierde din sens și se transformă în regulă. O dată. De două ori. În sala de box de la Buzău, una în care nu-ți poți imagina cum se poate face performanță, Mariana Răducan sfidează orice regulă a vieții. Boxează de 13 ani și, pentru ea, «Data viitoare vei câștiga medalia de aur» nu mai este de mult timp o încurajare. A devenit clișeu. E imposibil să nu fie așa, când de 62 de ori privești de pe poziția secundă orice competiție și când argintul pare să devină un laitmotiv al carierei tale de sportiv.

Învinsa perfectă

„A avut ghinionul să le prindă la categorie fie pe Steluța (n.r. – Steluța Duță), fie pe Camelia (n.r. – Camelia Negrea). S-a repetat același scenariu. Iar și iar. Ajunge în finală și acolo e învinsă de una dintre ele. E păcat, are niște calități extraordinare, dar n-a fost să fie până acum. Cine știe, poate la următoarea competiție…”, spune mâhnit antrenorul Marianei, Constantin Voicilaș. Lângă el, femeia de 30 de ani oftează scurt. «Data viitoare» a antrenorului e plasată într-un viitor îndepărtat pentru ea. Unul în a cărui existență a ajuns sa nu mai creadă. Și nu e greu să-ți dai seama de asta. Are atitudinea unui om care a renunțat să mai spere: „Da, data viitoare… Vedem, vedem”, spune afișând un zâmbet fals. Unul pe care îl mai aruncăm și noi din când în când, atunci când vrem să oferim senzația că am înțelege pe deplin cuvintele celuilalt. Se face mică lângă caloriferul din sală. Nu caută să se încălzească. N-ar avea cum, din moment ce acesta e rece. E felul ei de a spune că trebuie să se familiarizeze cu o realitate de care se tot lovește. De 62 de ori până acum.

Boxul cu mănuși și mătură

La o primă vedere, Mariana nu pare a face box. E mică de înălțime, slabă și nu are nimic din atitudinea unei sportive. Nu știe ce să facă în prezența altor oameni, capul îi este, de cele mai multe ori, îndreptat înspre pământ, iar mâinilor nu le găsește locul. Le bagă în buzunar, le scoate, se joacă cu ele: „Casa de copii nu te învață să fii un om normal”, avea să recunoască mai târziu, într-o discuție purtată în camera de deasupra sălii de box. Una mică, rece, în care abia intră două persoane. O descrie drept casa ei și, fără să vrei, începi să ai remușcări referitoare la îngrijorările tale. Sunt superficiale. Adevarata drama stă în fața ta, senină. A crescut la casa de copii și s-a temut că nu va avea niciodată un loc al ei. Apoi, a găsit boxul și are unde pune capul la finalul fiecărei zile: „Probabil că aș fi ajuns pe străzi dacă nu aș fi boxat. Alternativa era cruntă. Așa…”. Își mută privirea dintr‑un colț în altul al camerei și zâmbește scurt: „Cei de la club m-au angajat ca femeie de serviciu. Câștig un ban, pot să-mi cumpăr câte ceva. Nu multe, dar pot. Nu mi-e rușine să dau cu mătura pe acolo pe unde mă antrenez. Mi-am depășit condiția de copil al nimănui. Mai mult de atât nu cred că există pentru mine”, spune spășită. Da, restul grijilor pe care le aveai de dimineață pălesc în secunda în care pășești în lumea Marianei. Înghiți în sec și o privești cum nu are stare, cum mâinile parcurg din nou traseul buzunar – înapoi.

Casa de copii și primele complexe

Copilăria la casa de copii lasă urme adânci, care aproape că nu se duc vreodată. Dovadă o face Mariana, în memoria căreia amintirile perioadei respective sunt încă vii, dar pe care nu vrea să le dezvăulie. Nu în totalitate: „Mă băteau cei mai mari dintre colegi. Îmi furau porția de mâncare, de cele mai multe ori nu mâncam cu zilele. Crești având credința că toți sunt mai presus decât tine, că viața a fost rea cu tine și că nu ți-a dat nimic bun”, povestește aceasta. Fără să vrea, oferă explicația pentru atitudinea pe care o are. Capul îndreptat către covorul vechi sau mâinile care tot nu-și găsesc locul sunt câteva dintre consecințele vizibile ale unei existențe aflate sub semnul neșansei. La 18 ani, când credea că va trebui să stea pe străzi, l-a întâlnit pe antrenorul de box: „Mai era cu vreo trei fete și m-a întrebat direct dacă nu poate și ea să se antreneze în sala de box. I-am zis că da, poate, eu primesc oricând băieți la box. A urmat apoi o întreagă discuție despre cum ea e fată”, își amintește Constantin Voicilaș. Râde. „Încă arată a unul”, completează antrenorul.

De atunci, au trecut 13 ani. Și multe locuri doi. 62, mai exact. Câteva dintre medalii stau atârnate de unul dintre pereții galbeni ai camerei. Nu sunt toate: „Am renunțat la un moment dat. Un an am fost doar femeie de serviciu la club. Am luat decizia după ce am pierdut o finală națională. Am aruncat medalia aia și altele”. După un an, și-a pus din nou mănușile. Nu le-a mai scos de atunci, indiferent de medalia primită la finalul unei lupte. Argintul, de regulă. „Nu‑i nimic, data viitoare”, spune Mariana. Nu o crede, dar o vrea. Și, clișeu sau nu, părăsești sala răcoroasă sperând ca lucrurile bune să se întâmple oamenilor care le merită. În urmă, o femeie slabă și mică de înălțime te conduce cu gesturi largi. Acum, mâinile și-au găsit locul.

Am fost în Franța la un Campionat European. Parcă în Paris. Am aterizat acolo seara, am boxat și am plecat. De pe geamul mașinii am văzut Turnul Eiffel. Cred că Parisul este superb!
Mariana RĂ‚DUCAN, vicecampioană box

Nu știu dacă voi avea vreodată o familie. Eu sunt fericită că am unde dormi și că nu am ajuns pe stradă
Mariana RĂ‚DUCAN, vicecampioană box

Cu primii bani pe care i-am câștigat din sport mi-am cumparat un casetofon. Mi l-am dorit foarte mult. Încă îl păstrez, îl mai șterg de praf din când în când
Mariana RADUCAN, vicecampioana box

8 titluri de vicecampioană națională are în palmares pugilista din Buzău

1 un titlu de vicecampioană europeană a câștigat Mariana Răducan

Sorina Oprițescu / Redactor
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României
Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României
Predicția englezilor: scorul cu care se va termina FCSB – Olympiacos + Atacantul care ”va da cel puțin un gol”
Predicția englezilor: scorul cu care se va termina FCSB – Olympiacos + Atacantul care ”va da cel puțin un gol”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB:
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB: "Da, va activa, absolut"
Cum arată casa din Câmpulung Muscel a Elenei Lasconi. Candidata la prezidențiale și-a visat căminul încă din copilărie
Cum arată casa din Câmpulung Muscel a Elenei Lasconi. Candidata la prezidențiale și-a visat căminul încă din copilărie
ȘOC! Văru Săndel, prietenul lui Silviu Prigoană, aruncă BOMBA despre averea milionarului MORT
ȘOC! Văru Săndel, prietenul lui Silviu Prigoană, aruncă BOMBA despre averea milionarului MORT
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Anunţul incredibil făcut de Nicolae Stanciu, după ce a fost acuzat că i-a făcut campanie lui Călin Georgescu
Anunţul incredibil făcut de Nicolae Stanciu, după ce a fost acuzat că i-a făcut campanie lui Călin Georgescu
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Este interzis să faci asta vecinilor. Închisoare între 3 luni și 2 ani sau amendă
Este interzis să faci asta vecinilor. Închisoare între 3 luni și 2 ani sau amendă
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×